I
Un om singur
O seara de toamna;tirzie.O ploaie marunta si
rece alunga,de pe aleile parcului,si ultimii trecatori.Un singur om;cutreiera,ingindurat
si trist,pe aleile pustii.Inalt si uscativ,usor trecut de prima tinerete,bate
fara tinta aleile bacoviene;mormaind doar pentru sine,versurile unui cintec;de
mult uitat.Total absent,la ce se petrece-n jur,adincit doar,in propriile-i
ginduri,se aseaza istovit,pe prima banca ce i-a iesit in cale.Cutrierase,singur
si trist,sub perdeaua de stropi,aleile pustii.Singurul lui gind este sa gaseasca
un copac,zdravan si retras;de creanga caruia sa se spinzure.Dupa ce-si alege un
copac batrin,situat intr-un loc ceva mai discret,incepe sa se catere,din
scorbura-n scorbura,pina la creanga,de care,odata agatat,spera sa-si gaseasca
linistea si impacarea.Dar,una din scorburi,ii va oferi o surpriza;care cel
putin temporar,ii va abate gindul de la sinucidere;…facindu-l sa-si redescopere
gustul pentru lectura,pe care-l credea,de mult pierdut.Aceasta surpriza,era un
caiet;pe care,cu un scris,marunt si ingrijit,o fata de 13 ani,isi asternuse
cele mai intime ginduri si trairi.Omul nostru,se-ntoarse la bancuta lui;si
captivat de povestea,misterioasei copile,citeste profund absorbit;la lumina
palida a solitarelor felinare,din parcul acum pustiu.Orele treceau;iar el,citea,complet
transfigurat;aparind cu trupul sau,de lacrimile toamnei,scrisul marunt.Citea;si
vorbea,singur!Comenta pentru sine,cu glas tare si gesticulind,pasajele in care,regasea,momente
asemanatoare celor din viata lui;din visul lui,…ne implinit.Incerca cu ochii
mintii,sa recompuna imaginea si personalitatea celei,care cu povestea ei,ii
deschisese-n suflet,rani mai vechi;niciodata,inchise complet.Acum,melodia,pe
care o tot fredonase obsedant,in timpul acestei zile de hoinareala fara
tinta,il lovise cu versurile ei,ca o adevarata furtuna afectiva.Tremura;dar nu
datorita faptului,ca vintul si ploaia de toamna,il patrunsesera pina la piele!Era,un
frig interior;o singerare;…a unui suflet,facut cenusa.Pe un asemenea fundal,rindurile
asternute-n jurnal si versurile melodiei,i se gravau in suflet,cu litere de
jar:
Inchipuite viori,ii faceau sufletul sa vibreze;si
lacrimi fierbinti,incepeau sa se amestece,cu lacrimile ploii de toamna
tirzie.Vocea calda a lui Edmond Deda,ii facea sufletul,sa arda;pe monologul
melodiei.Apoi,melodia-l patrundea din nou,ca un val;de dulce
duiosie si durere!
Incepea,sa-si contureze-n minte,imaginea
celei ale carei ginduri,asternute pe foile unui caiet,devenisera deja,pentru
sufletul lui,un reper de sensibilitate si caldura.Simtea,ca rezoneaza total;cu
rindurile asezate peste paginile ingalbenite.Fata si-o imagina,fragmentar;prin
analogie cu imaginea fetitei care,fara sa stie,si fara sa vrea;…ii zadarnicise
viata.Tot mai multe amintiri;il napadeau,precum un tsunami sufletesc;maturind
de colo colo,cenusa unui suflet,pustiit.Din paginile ingalbenite,se conturau
tot mai puternic,doi ochi migdalati;ai caror,ciocolata si jar,ii pirjoleau si-acum;sufletul
insingerat.Fragmente de chip;strafulgerari de trairi,…sperante si amagiri;…se
amestecau,frenetic,intr-un caleidoscop innebunitor;de foc si otrava!...Din
adincurile unui suflet,bolnav si chinuit;isi facea drum spre suprafata,imaginea
unui chip de zina;pe care acum,ajunsese sa-l suprapuna peste chipul abia
intuit,al celei ale carei rinduri,ii rascolise sufletul si ii pirjolise mintile;…si
asa,ratacite.Din adincul unui suflet cu zagazurile rupte,iesea acum la
lumina,chipul celei care-i zadarnicise viata,si-i pirjolise sufletul.Parca o
vedea,aevea;rasarita,din rindurile asezate ingrijit,pe foile-ngalbenite.
Trupul zvelt,conturat precum o amfora
greceasca,cu picioare lungi,de antilopa,cu musculatura nervoasa si ferma,se
proiecta acum,fantomatic,in fata lui.Din amintire,ochii de jar si ciocolata,ochi
frumosi si adinci,de chinezoaica,umbriti de gene lungi si-ntoarse,parca-l
priveau;…cu o expresie,undeva,intre repulsie si mila.Sprincenele,frumos arcuite,dadeau
intregului chip,o expresie de vesnica uimire;amestecata cu o unda de nostalgie
si mister.Ovalul delicat al fetei,se proiecta,palid si fantomatic peste
amintiri si sperante desarte;vise de muult;facute tandari;..odata,cu mintile
lui.O suvita rebrela,din parul castaniu inchis,umbrea usor,ochiul drept,al
divinei fapturi;revarsindu-se apoi,smechereste,peste o patrime,din obrazul de
portelan.Asta,avea darul,sa creionize,elegant si discret,nota de inefabil si
mister al suavei fapturi,accentund gingas,linia nasului cu nari frematatoare,de
mica salbaticiune;palpitind la chemari,de numai ea stiute.Astfel,linia
profilului de cariatida,dezvaluia,ca pe o pretioasa orhidee,gura cu buze pline
si voluptoase;fara insa a avea nimic vulgar.Buza superioara parea,aripilile unui
inger;desfacute-n vraja unui vesnic zimbet discret.Buza inferioara,usor
rasfrinta,precum o petala de crin imperial,dadeau nimfetei de numai 13
ani,aerul meditativ si melancolic al unui herumvim.Dar,ce-i dadeau atit
farmec,cit si o unda demonica de mister si vraja,….erau ochii!…Ochii;si mai
ales,expresia lor,…pe care instinctiv;stia sa le-o dea!…
Isi amintea,de ultima zi;in care,avea
s-o mai vada;si-n care avea,sa-si umple,pentru ultima oara sufletul,de „rrr”-ul
delicios,care dadea un farmec aparte,vocii calde si catifelate.Fusese o zi,ce
s-ar fi vrut,poate,una din cele mai fericite zile,din viata lui.Insa inca
odata;se dovedea,ca isi facuse sperante desarte.Batrina Volga,gonea odata cu
sufletul lui,spre orasul divinei fapturi.Sfiriitul molcom si uniform al
amvelopelor,pe asfaltul indiferent,ii asterneau in cale,trandafirii
sperantei,intr-un vis;ce se va dovedi,la fel ca toate visele lui,a fi doar o
amagire.Radioul batrinei volgi,ii mingiia sufletul,cu melodii in care-si
regasea,atit speranta cit si temerile si durerea.Spera;spera,intr-un vis,in
care deja,nici el;nu mai credea!…Speranta;speranta,era de-acum,singura lui
posibilitate de-a mai trai!…Batrina Volga gaz M-21,fetita
abia intuita din rindurile unui caiet uitat de vreme,si zina care-i facuse
sufletul si viata cenusa,pentru el,erau tot una!Deja,le confunda total;in
mintea-i cu zagazurile rupte!…Mingiia,cu o tandrete,ce sfida nebunia,planseta
de bord a batrinei Volga;asa cum ar fi mingiiat,parul casaniu inchis,al fetitei
care pentu el,insemna,singura si adevarata mare iubire!Pe masura ce
Volga-nghitea kilometrii dupa kilometrii,inima-i batea mai tare;si devenise tot
mai agitat!„Hai gata;stop!…tragem un pic,la
marginea soselei;sa ma mai linistesc putin!….ca mai fac dracului vreun
accident;si nu de alta;…dar pacat de Volga!”…asa gindea,cu voce tare,in timp ce
cauta pe sosea,un loc de parcare.Tremura tot;iar miinile,ude de transpiratii
reci,alunecau deja,pe volanul sidefiu.Se plie usor,pe marginea soselei;nu
departe de un grup restrins de oameni,ce asteptau probabil,la o masina de
ocazie.Cind observa-n oglinda retrovizoare pilcul de oameni ce stateau pe marginea
soselei,avu un fior rece;si-o puternica stringere de inima!…Practic,ultimii
kilometri,ii parcursese parca-n vis;fara sa realizeze,pe unde merge!„Hait!…te pomenesti;c-am lovit pe
cineva!…Asa-mi trebuie;daca am plecat la drum lung;…fara macar,sa am permis de
conducere,si inca si-ntr-o masina de colectie!…Numa’ bine;s-atrag
atentia,asupra mea!…Dracu m-a pus?….Ouch;….uite-i ca vin spre mine!….”
Spunindu-si asta,se aseza total
istovit,cu capul pe volan!„D-zeule;…ce-am facut!”…si parca,tot
universul lui interior,s-a parabusit!
Un ciocanit discret,intr-unul din geamurile
laterale,il adusesera brusc la realitate!…Privea speriat si total dezorientat
in jurul lui!….Cind realiza,de unde-i venise semnalul,se-ntinse palid,si cobori
geamul.
......................................................................................................................................................................
sfirsitul episodului 1 (va urma)
